Tech

Ce husa de telefon ai alege tu?

Tehnologia si-a lasat amprenta pe toate domeniile, indiferent ca vorbim de calculatoare, masini sau telefoane. Daca stam si ne uitam in urma cu vreo 10-15 ani, nici nu ne vine sa credem. Inca imi aduc aminte de primul telefon, aproape cat o caramida din punct de vedere al dimensiunilor din punct de vedere al greutatii. Aproape ca il puteam folosi ca si pe o arma alba. In fine, tehnologia ne-a simplificat viata si ne-a adus telefoane mai mici, mai subtiri si de multe ori chiar prea fragile. Insa si pentru aceasta problema, a fragilitatii, au fost gasite solutii oportune. In acest sens avem de unde alege o husa pentru orice tip de telefon, ce are rolul de a il proteja de cazaturi, zgarieturi sau alte socuri, dar si rolul de a face din telefon un accesoriu fashion, si de ce nu, in pas cu moda.

Asadar, atunci cand iti cumperi un telefon, nu ezita sa investesti si intr-o husa telefon potrivita, de calitate si placuta ca aspect. Analizand producatorii de huse pentru telefon, vedem ca acestia si-au indreptat atentia catre materiale precum pielea, siliconul, plasticul si chiar din aluminiu. Pentru a face cea mai buna alegere va vom prezenta principalele avantaje si dezavantaje ale acestor materiale.


Husele din piele naturala, piele sintetica sau hibrid ofera o protectie buna telefonului datorita materialului moale si usor, dar si a modelelor tip saculet,  carte sau flip sub forma in care le gasim. Aceste doua modele ofera o protectie a intregului telefon si chiar pot tine locul portofelului intrucat unele dispun de slot pentru cadrul de credit, buletin sau permis de conducere. Astfel puteti scapa si de voluminosul portofel. Dezavantajul acestor huse este pretul mai ridicat si uneori faptul ca ne intarzie raspunsul la telefon.


Husele din silicon sunt cea mai buna alegere pentru cei care doresc o protectie aproape „invizibila”, sunt foarte usoare si ofera o protectie a spatelui si lateralului telefonului. Un alt avantaj este acela ca il fac usor de transportant, mai ales in cazul in care il purtati in buzunarul pantalonilor.  Un dezanvataj ar fi acela ca nu ofera protectie ecranului, insa achizitionarea unei folii de protectie poate fi solutia ideala, mai ales ca pretul acestor huse este accesibil.


Husele din plastic au acelasi avantaje ca si cele din sililicon, cu unele specificatii. Fata de silicon, plasticul este mai dur, fapt ce la o cazatura mai zdravana poate fi un real avantaj. La fel ca si cele din silicon ofera protectie spatelui si lateralelor telefonului si se pot gasi in variate modele si culori, incluziv transparente.


Husele din aluminiu sunt acum o varianta pentru cei care doresc sa pastreze aspectul original al telefonului, dar totusi sa ii ofere un plus de protectie. Acest model se numeste bumper si protejeaza lateralele telefonului, indegrandu-se foarte bine in designul acestuia. Dezavantajul este ca nu ofera o protectie foarte mare si pretul poate fi mai ridicat, dar se compenseaza prin aspectul unic.


In urma acestei analize speram ca va veti putea hotari asupra meterialului din care doriti sa fie confectionata husa telefonului dumneavoastra. Totul tine de ceea ce va place si de protectia care doriti sa o oferiti telefonului.

Scris de AlexScrie

Ofer servicii de content writing, optimizare SEO, administrarea pagini Social Media și publicare de advertoriale pe AbabeiOnline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *